Mănăstirea Putna este prima ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare, destinata sa fie locul de înmormântare al marelui domn si al familiei sale. Construita intre anii 1466 si 1481, trebuia sa fie și principala instituție ecleziastica a tarii, care sa-l sprijine pe domn pe tărâm cultural si religios în politica sa de neatârnare si de întărire a statului. Soarta lăcașului a fost, parca retrăind simbolic clipele de restriște sau de mărire ale intregii tarii, extrem de agitata. Biserica, începută in 1466, in momentul in care Sf Stefan ajunsese la o anumita siguranta a domniei, a fost terminata trei ani mai tarziu – in 1469, si sfintita abia in 1470, dupa ce domnul repurtase cateva victorii si eliminase pe Petru Aron, ucigasul tatalui sau si rivalul sau la scaunul tarii.In lumina acestor evenimente, ctitoria Putnei apare ca un gest de semnificatii – prima afirmare a domnului ca proteguitor al bisericii, iubitor de carte si de frumos, inceput al unui lung sir de ctitorii menite sa constituie focare de invatatura care sa temeiniceasca unitatea de gand si crez a intregului popor. Legenda spune ca domnul a ales locul tragand cu arcul. Dar dincolo de legenda se intrezaresc realitati istorice mai substantiale. Locul fermecator de la poalele Obcinei Mari, acolo unde se deschide Valea Putnei varsandu-se in raul Suceava, era poate un mai vechi loc de calugarie, asa cum ar fi dovedit-o pomenirea de catre Neculce a unei biserici de lemn anterioare, precum si existenta in apropiere a unei bisericute sapate in stanca, asa numita chilie a lui Daniil Sihastrul. Dar, in acelasi timp, manastirea constituia o asezare puternica, fortificata si bogata, inchizand una din vaile prin care se putea cobori de la Pasul Prislopului in Moldova si polarizand populatia asfirata din aceasta zona de munte, pe atunci acoperita, in mult mai mare masura de paduri. Scurta vreme dupa zidirea bisericii (in 1481), dealtfel, domnul a intatit-o cu zid de cetate cu turnuri la colturi si la mijlocul laturilor. Din aceasta fortificatie originara nu se mai pastreaza decat turnul tezaurului, pe latura de apus, si pisania turnului clopotnitei, pe sub care,poate, se si intra in manastire, pe aceea de rasarit, mutata pe turnul portii, construit mai tarziu, la refacerea din jurul anului 1760. Totodata domnul da temeiuri temeinice trainice vietii economice a manastirii, inzestrand-o si dandu-i nenumarate danii in pamant, paduri elesteie, mori risipite pe tot intinsul Tarii Moldovenesti. In anul 1503 Putna stapanea 24 sate. Dar, in 1484,in timpul campaniei turcesti incheiata cu anexarea Chiliei si Cetatii Albe la Imperiul otoman, Putna arde „cu desavarsire”. domnul o reconstruieste, pe aceleasi temelii, dupa cate se pare. Domnii care-i urmeaza, la randul lor, se straduiesc sa sporeasca si sa imbogateasca lacasul prestigios. Alexandru Lapusneanu construieste un turn-clopotnita nou. La inceputul veacului al XVII-lea, manstirea este jefuita de o ceata de hoti care coborase din munti, dinspre Prundul Birgaului. Apoi, al 1653, cazacii lui Timus Hmielnitki, veniti sa lupte pentru reintronarea lui Vasile Lupu-Voda, jefuira manastire si-i luara invelitoarea de plumb, din care au facut, in cetate la Suceava, gloante pentru pusti. Gheorghe Stefan-Voda, noul domn, a refacut in mare parte manastirea, poate continuand lucrari incepute in scurta ultima domnie a lui Vasile Lupu (mai-septembrie 1653). Dar reconstruirea manastirii nu avea se se incheie decat in anul 1662, in vremea lui Israti Dabija-voda, cel iubitor. In anul 1739, un cutremur naprasnic a daramat pentru a treia oara manastirea. Nereparata la vreme, aproape parasita, a continuat sa se ruineze pana, ce, in a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, Iacov Putneanu, fost mitropolit al Moldovei, retras la Putna, a intreprins o renovare radicala a constructiilor, reparand biserica, refacand si largind pe alocurea zidul de incinta, construind un turn al portii nou, chilii noi de lemn(1756-1760). In cursul sec al XIX lea au fos construite chilii noi de zid (1854-1856), un turn-clopotnita nou(1882), a fost largit din nou zidul de incinta. In anul 1902, au fos intreprinse restaurari importante inteprinse de arhitectul Karl Romsorfer, care au modificat intr-o anumita masura aspectul ansamblului in viziuna romantica, influentata de scoala de restaurare a lui Viollet le Duc. In sfasit incepand din anul 1954, Directia Monumentelor Istorice si de Arta a intreprins numeroase lucrari de restaurare, care au contribuit intr-o masura considerabila la restituirea aspectului initial al manastirii si la elucidarea istoricului ei. In vremurile infloririi ei, manastirea Putna a fost si un important centru atistic. Nu au ramas decat prea rare marturii documentare directe cu privire la atelierele artistice si ale infaptuirii culturale ale manastirii. Dar este sigur ca la Putna au existat ateliere de caligrafi si miniaturisti, precum si de broderie.Letopisetul de al Putna si cel al lui Azarie atesta persistenta unei traditii cronicaresti in manastire, dealtfel, din incredintarea domneasca. Iar sculptura crucilor de lemn, arta calugareasca prin excelenta, a continuat sa fie practicata in manastire pana in zilele noastre. Desigur, argintarii, pietrarii si chiar mesterii in lemn, precum acel Vichenti care a facut usa de lemn ferecata in fier a turnului tezaurului, erau oraseni, lucrand pentru manastire numai dupa nevoie, la comanda. Dar chiar daca nu toate artele au fost reprezentate printre monahii care o populau, nepretuitul si bogatul tezaur de podoabe imparatesti, cu care ctitorul ei si urmasii sai daruisera manstirii – 13 manuscrise,14 broderii, 4 piese de metal, din cate ni s-au pastrat, apartin vremii lui Sf Stefan cel Mare si au fost facute special pentru manastirea Putna – a constituit un ansamblu prestigios, servind de model pentru generatii intregi de ctitori si donatori si drept izvor de inspiratie pentru nenumarati artisti. Dealtfel, din acest punct de vedere pe primul loc trebuie amintita pictura bisericii. Dupa cate ne spune Ion Neculce, manastirea avea si pictura exterioara – chiar daca nu putem preciza in ce consta aceasta pictura – intreaga zugraveala avea un caracter accentuat somptuos,”mai mult aur decat zugraveala”. In incinta patrulatera a manastirii se parunde pe sub turnul scund, strapuns de un gang cu bolta semiclindrica, al portii. Pe latura de nod, in interior, casa scarii duce la etajul superior al turnului.Pe fatada exterioara impartita in panouri patrulatere de caramida si tencuiala, in centru, a fost prinsa pisania originara, din vremea Sf Stefan cel Mare, a manastirii, iar pe cea interioara, alta pisanie, datand din 1752. In centrul incintei este situata biserica. In plan treflat si de proportii alingite – 37 m lungime, 15 m latime in dreptul absidelor laterale, 3 m inaltime – este impartita in tinda deptunghiulara, pronaos patrat, camera mormintelor – de asemenea dreptunghiulara, despartita de naos de doar trei coloane – naosul patrat – prelungit lateral de absiele seundare – si altarul din absida principala. Actuala ei infatisare este aceea din sec.XVIII, cu unele modificari datorita restaurarii lui Romstorfer.Planul insa pare sa fie cel originar ca tip, chiar daca dimensiunile au fost amplificate. Pridvorul a fost adaugat intr-o etapa mai tarzie a primei faze constuctive, din vremea Sf Stefan cel Mare. Decorul exterior, arcadele si firidele, braul torsionat, consolele firidelor cu profil de aspect baroc, consolele sunt cu siguranta tipice pentru refacerea din sec.XVII, daca nu chiar adaugate de estaurarea lui Romstorfer. Iar daca ancadramentele ferestrelor – atat de mici, dreptunghiulare cu decor de baghete incrucisate, cat si cele in arc frant cu fine menouri si cu timpane ajurate cu motive spirale – sunt de traditie buna moldoveneasca, cele ale usilor sunt niste alcatuiri hibride, datorita fie fanteziei restauratorului, fie completarii nepricepute a elementelor mutilate de vremuri. Acoperisul actual, de tabla de arama, inlocuind pe cel fantezist, de tigla policroma smaltuita, asezat de Romstorfer, se datoreste restaurarii recente, si restituie aspectului originar al invelitorii. In interior, cele doua cupole in calota sferica pe arce diagonale, se inscriu in traditia arhitecturii moldovenesti, fara insa sa fie cele din vremea Sf Stefan. Vesmantul stralucitor al zugravelii a disparut de mult, iconostasul a fost refacut de Iacov Putneanu, in a doua jumatate a sec al XVII lea, dar pierele de mormant, cu frumoasa podoaba de impletitri sau palmete sculptate in relief plat, s-au pastrat: in baldachnul de sud din camera mormintelor cea a Sf Stefan cel Mare(mort in 1504), in cel de nord mormantul doamnei Maria de Mangop (moarta in 1477), alaturi pietrele celor doi fii ai Sf Stefan cel Mare -Bogan(mort in 1479) si Petru (mort in 1480), a doamnei Maria Vochita (moarta in secXVI), apoi in pronaos, ale lui Bogdn-voda, cel Orb (mort in 1517), a doamnitei Maria , fiica Sf Stefan cel Mare (moarta in 1518), a lui Stefanita-voda (mort in1527) si cea a doamnei Maria Rares (moarta in 1529), iar in ziduri cele ale mitropolitilor Teoctist (mort in 1477) si Iacov Putneanul (mort in 1778). Pe latura de apus a incintei sunt situate turnul tezaurului, una din putinele ramasite ale vechiului zid de incinta, apoi paraclisul manastiri, construit in stil neoclasic, la 1854, in sfarsit, pe vechi temelii, pe un loc unde mai demult se inalta staretia, muzeul. Pe latura de miazazi a curtii se inalta chiliile ridicate la 1902, cu trapeza in care a avut loc, in 1904, adunarea comemorativa cu prilejul implinirii a 500 de ani de la moartea Sfantului Stefan cel Mare. Sapaturi ecente au identificat sub acest corp de constructii fundatii, stalpi si arcade si chiar crampeie de ziduri de la vechile chilii din sec.XVI si XVII. Iar pe latura de nord alt corp de chilii, datand tot de la inceputul secolului nostru, in care, pentru o vreme, au fost adapostite muzeul si biblioteca manastirii.